Category Archives: Doctorat

Alegeri pentru reprezentanții studenților/masteranzilor/doctoranzilor în FJSC

Studenții, masteranzii și doctoranzii din anul I sunt rugați să-și desemneze reprezentanții în Senatul FJSC. Alegerea va avea loc, conform hotărârii Senatului Universității, prin vot direct și secret, organizat de studenți. Studenții sunt rugați să delege câte trei reprezentanți din fiecare an, prin vot deschis, care să organizeze alegerile. Desemnarea reprezentanților se va face în intervalul 18-24 octombrie. În același interval, studenții, masteranzii si doctoranzii  care doresc să-și depună candidaturile vor fi sprijiniți cu postarea unor materiale pe site (prin intermediul Secretariatului). Alegerile se vor organiza în intervalul 24 octombrie-1 noiembrie, fiind recomandat votul după unul dintre cursurile la care participă majoritatea anului respectiv. În cazul în care nu se întrunește cvorumul (50 la sută plus unu din totalul studenților) se reia votul la cursul următor, când este suficientă prezența a cel puțin 10 la sută dintre studenți.